periferic


concept discussion by perifericbiennale
February 27, 2008, 8:01 am
Filed under: art as gift - concept discussion

Blogosfera Periferic

Temă de reflecţie: Economia artei ca dar

Logica este una a opoziţiilor, în care capitalul în exces presupune imposibilitatea (practică) a reinvestirii profitului în vederea creşterii sistemului sau necesitatea cheltuirii, a irosirii, un debuşeu al presiunii excedentului. Darul, aşadar, ca posibilitate a consumării a ceea ce prisoseşte şi, prin urmare, ca gest (vinovat) de alocare a puterii (a celui care dă asupra celui ce primeşte), de recunoaştere a statusului social, împreună cu obligaţia de a răspunde cu un gest cel puţin echivalent – mecanica inversă a posibilităţii rezistenţei. Arta şi artistul devin actorii intraţi pe scenă neanunţat, ca ofertanţi-beneficiari ai serviciilor terţiare de lux: obiectele produse au ca raţiune de a fi tocmai consumul, realizat ca un consum de “dar” (politic, economic şi cultural) al artei şi artistului realizat pe stradă, în galerii, muzee, colecţii private, în circuitul internaţional al bienalelor şi al evenimentelor conexe etc. Aşadar, tema pe care o propunem spre reflecţie critică este cea a excedentului de capital (material, simbolic) îndreptat către artă ca dar (aparent), cu o privire asupra versantului donator (ideologia oferirii, dialectica înstăpînirii asupra simbolicului, al cărei pretext este arta ca dar), cu o altă privire asupra versantului donatar (posibilitatea accesului lărgit democratic la evenimentul de artă contemporană, dar şi instruirea ca educaţie a rezistenţei ideologice).

Desfăşurarea acestei discuţii se va face în spaţiul public virtual al blogului Periferic, care se vrea o arenă a discuţiilor libere ce intenţionează contextualizarea acestui discurs prin aplicare la posibilităţile concrete de existenţă a evenimentului de artă contemporană în România, atît cu privire la organizatori/artişti, cît şi la public. Accesul este indistinct şi gratuit, iar posibilităţile de abordare nelimitate.

Suport teoretic (în progresie): Marcel Mauss, Georges Bataille.

 



periferic’s new weblog by perifericbiennale
February 27, 2008, 8:00 am
Filed under: news

Salut, acesta este locul de unde veţi putea afla ultimile noutăţi despre activităţile echipei Periferic. Prin intermediul acestui weblog vă vom ţine regulat la curent cu privire la dezvoltarea proiectului Periferic 8 – Arta ca dar, care va atinge punctul culminant între 3-18 Octombrie 2008.

Hello, this is the place for the latest news from the Periferic crew. Through this weblog, we will keep you updated regularly about the development of the Periferic 8 – Art as Gift project, which will have its climax between 3-18 October 2008.